Timișoara culturală față cu reacțiunea

Au început să apară, în Timișoara, noi evenimente în ultimul an. Aerul de viitoare capitală culturală europeană ne-a oferit (unora dintre noi) un strop de entuziasm și ne-a încurajat să ne dorim mai mult să facem lucruri. Până la urmă, orașul suntem noi, oamenii care-l locuim, iar pentru a-l ajuta să crească trebuie să începem să ne schimbăm mentalitatea. În teorie.

De la ”Ce face orașul pentru mine?” la ”Ce fac eu pentru oraș?” e totuși cale lungă. Obișnuiți să ”ni se dea”, să fim o parte pasivă a poveștii, ne vedem puși acum în postura de a lua acțiune. Dacă noi nu punem osul la treabă, n-o s-o facă nimeni în locul nostru. Și nu mă refer aici doar la cei care organizează evenimente, ci la fiecare om care ar putea contribui cu ceva la creșterea și dezvoltarea urbei. N-avem hoteluri suficiente, n-avem localuri care să satisfacă nevoile mai multor categorii de public, nu știm să ne purtăm suficient de bine cu turiștii, serviciile sunt execrabile de multe ori.

Ne lipsește infrastructura potrivită pentru a susține evenimente de anvergură. Organizatorii folosesc aceleași câteva spații. Nu pentru că n-au imaginație, ci pentru că altele nu există. Odată la câțiva ani, câte cineva își suflecă mânecile și investește enorm în câte un nou spațiu, pentru a-l transforma într-unul potrivit cu nevoile de desfășurare ale unor evenimente. Efortul este colosal. Se lovesc de autorități, birocrație, mentalități fără viziune. Însă unii se luptă cu morile de vânt și, spre deosebire de Quijote, chiar reușesc să facă ceva.

Zilele trecute, din nou m-a rugat un prieten (organizator de evenimente) din alt oraș, să-i recomand un spațiu în care ar putea desfășura o serie de evenimente care ar strânge aproximativ 3000 de oameni fiecare. Nu-și dorea clasicele piețe, pentru că ceea ce pregătește durează până spre dimineață. Nu-și dorea nici Muzeul satului bănățean sau zona de la Pădurea verde ori Kilometrul 6, pentru că sunt puternic asociate cu evenimente care deja există. Efectiv nu am știut ce să-i recomand. Am stat și m-am gândit o vreme, dar n-am găsit o soluție potrivită pentru el.

Apoi am realizat că spații ar fi. Avem zeci de locuri în Timișoara care ar putea găzdui 2000 – 3000 de oameni. Însă n-au infrastructură. Sau sunt spații private, ale căror patroni nu reușesc să înțeleagă potențialul pe care-l au.

Ne dorim o Timișoară culturală, în care să creștem și să dezvoltăm evenimente de anvergură. Însă Timișoara, cu excepțiile despre care vorbeam mai sus, este bolnavă de nepăsare. Lumea vrea să se întâmple ceva, dar atunci când cineva chiar pune mâna să facă se lovește de frica oamenilor mici. Există o teamă de schimbare, de nou, de tot ceea ce nu s-a mai întâmplat. În loc să ne bucurăm că unii oameni sunt suficient de creativi pentru a aduce idei noi și suficient de nebuni încât să fie dispuși să lupte cu toată birocrația pentru a construi de la zero, ne speriem că, vai, s-ar putea să avem noi ceva de făcut în sensul ăsta sau că iată, cineva vrea să facă altcva, deci ieșit din tiparele cu care am fost obișnuiți.

E vina noastră, a tuturor, că nu avem evenimente ca la Cluj, Budapesta sau Novi Sad. Nu le avem pentru că nu ne pasă suficient de mult. Fiecare vrea să-și vadă de felia lui și să nu se complice. Orice activitate suplimentară, care ne scoate din zona de confort, se transformă, în capul nostru, într-un monstru invincibil, de care trebuie să fugim. Până n-o să înțelegem că doar împreună putem face ceva cu adevărat bun, ne vom învârti în același cerc vicios. Cred că este momentul să lăsăm orgoliile și teama la o parte și să punem mâna să lucrăm împreună. Pentru noi, pentru oraș, pentru comunitate. Să ne luăm singuri dreptul la cultură de calitate, pentru că nu ni-l va da nimeni altcineva.

 

2 Comments

Cu EGO în oglindă

Events

Indiferent de părea pe care spunem că o avem despre noi sau modul în care alegem să ne prezentăm în fața celorlalți, doar atunci când reușim să fim cu adevărat sinceri avem o șansă reală să ne vedem așa cum suntem în realitate. De multe ori nu ne place ceea ce găsim sau insistăm că ne aflăm într-o conjunctură nepotrivită și, deci, nu este vina noastră că simțim sau gândim anumite lucruri. De aceea, mulți sunt speriați de timpul petrecut în solitudine. Când nu avem factori externi care să ne creeze un context în care putem aplica o mască, suntem dezbrăcați de imaginea pe care ne-am creat-o.   More

No Comments

Momentul Webfactor sau cum să pierzi într-o zi ce-ai construit în 10 ani

Suntem în prag de eveniment. Săptămâna viitoare se întâmplă a 8-a ediție a Conferinței PRbeta. Ne-am pregătit din timp și am trăit cu impresia că suntem în grafic cu toate, inclusiv cu promovarea evenimentului. Alaltăieri, pe la prânz, ne-am trezit că nu ne mai merge site-ul prin intermediul căruia oamenii se pot înscrie la conferință. Am aflat apoi că de vină este serviciul de hosting, care a picat. În timp ce scriu aceste rânduri, 48 de ore mai târziu, Webfactor este încă nefuncțional.  More

3 Comments

Un deal și-un dram de liniște

Eu cu mine

Dacă iarna hibernez și profit de vremea proastă să recuperez lecturile restante, de cum dă căldura nu mai am nicio stare. Aș fi încontinuu pe drumuri, departe de masa de lucru. Din păcate, odată cu vremea bună vin și perioadele foarte aglomerate, așa că ajung uneori și la câte 16-18 ore de muncă pe zi. Și, dacă asta poate fi motiv de laudă pentru unii, eu recunosc că nu mă simt deloc confortabil. Mi-as dori un maximum de 12 ore, deși sunt conștientă că momentan nu se poate.   More

3 Comments

Moon.Light: Subcarpați, acustic, în vârf de deal

Events

Cum ieși din Timișoara, prin Dumbrăvița (după ce îți probezi puțin răbdarea cu coloana de mașini care se formează înainte de urcarea pe autostradă), te duci tot înainte, spre Lipova. La Mașloc faci dreapta spre Charlottenburg, singurul sat rotund din țara asta. Și în Charlottenburg, mai faci o dată dreapta spre Buzad. Satele de la granița județului Timiș sunt parcă rupte dintr-o poveste. Dealuri, păduri, liniște și drum mult mai bun decât cel pe care-l înjurăm noi de câte ori mergem în Ardeal. Probabil și din cauză că traficul este foarte lejer prin părțilea acelea de județ.  More

No Comments

Altfel de tradiții

Ca toate familiile din Ardeal, și-a mea are obiceiuri amestecate, atât catolice, cât și ortodoxe. Oamenii au luat ce le-a plăcut din fiecare, și-au făcut un talmeș-balmeș, să fie toată lumea mulțumită. Așa că abordarea mea asupra tradițiilor este cât se poate de degajată și, în principiu, n-am nicio treabă cu ele, că nu le văd rostul. More

No Comments

10 ani de pasiune pentru comunicare

Despre PR

Se împlinesc, luna asta, 10 ani de când am câștigat primii bani adevărați din comunicare. Era un proiect de freelance. O companie a avut curajul și nebunia să-mi lase pe mână tot ce ținea de comunicarea lor, pentru simplul fapt că între noi exista o chimie frumoasă, deși experiența mea la momentul respectiv tindea spre zero. Mie îmi plăcea de ei, lor le plăceau ideile mele, cumva am ajuns să lucrăm împreună vreo 4 ani, până când business-ul a ajuns prea mare pentru un freelancer și au avut nevoie de o agenție. Am păstrat o relație bună, uneori ne mai vedem la o cafea să vorbim diverse și, când au decizii importante de luat în privința comunicării, mă sună să mă întrebe și pe mine. More

No Comments

Tu în ce sau cine crezi?

Locuiesc lângă o biserică neoprotestantă. În fiecare duminică dimineața aud fragmente din muzica pe care o cântă oamenii care participă la slujbă adunare. În mod ironic, azi se aude ceva care sună a The Scientist (Coldplay). Nu ajunge la mine decât partea instrumentală, care am înțeles că de multe ori e live. More

2 Comments

Kyle Cease prin ochii unui om rațional

Events

Pentru mine, ultimul an a fost un proces de schimbare. Încă mai este. Am ales să am curajul să recunosc că am nevoie de altceva și să încep să fac lucrurile puțin diferit de cum le făceam înainte. Am învățat să pun întrebări mai clare și să nu-mi mai fie atât de frică de răspunsuri. Am deprins obiceiul de a lua decizii și atunci când știu că nu sunt ușoare. Și, poate cel mai important, am acceptat că nu pot face totul singură și că a avea curajul de a cere ajutor nu este un lucru rău. Nu vă imaginați că nu mai sunt capabilă să fac nimic singură. Însă, atunci când știu că ceva e prea mult pentru mine, spun asta în toate cuvintele și aleg să apelez la ajutorul celor care sunt cu adevărat capabili să-l ofere (e și asta o treabă mai complicată, dar vorbim altă dată despre ea). More

No Comments

La teatru cu adolescenți

Am ajuns la spectacol aproape fugind, după ce am înfruntat frigul crunt care s-a lăsat peste oraș. Când este foarte frig sau când bate vântul tare, ochii mei sensibili lăcrimează. Practic, am intrat în sală puțin șifonată, cu lacrimi șiroindu-mi pe obraz. Dar mi-am ocupat cuminte locul și abia după ce am început să mă dezmorțesc m-am uitat în jur. More

No Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close